Consider că nouă, oamenilor, ne este mai greu să ne bucuram decât să suferim. Să suferim ne este mai ușor pentru că asta am învățat să facem. Am învățat să ne agățăm de suferință de mult prea multe ori și de mult prea mult timp si din păcate ne scapă o parte frumoasă din viață: BUCURIA, am uitat sa ne luăm un moment și să ne bucurăm. Cum am ajuns să nu putem să ne bucurăm? Simplu, nu am învățat cum să ne bucurăm. Părinții noștri nu ne-au arătat un model sănătos de a trăi bucuria, deoarece atunci când eram copii, n-au putut să ne valideze bucuria, n-au putut să rezoneze cu ea. Atunci când săream în sus de bucurie ne ziceau: „Doamne ferește dar mai stai locului, fetiță rea”! Atunci am învățat că a te bucura este ceva greșit. Dacă te bucuri, ești rea! Copilul nu procesează informația ca si noi adulții deoarece capacitatea sa de judecată se dezvoltă treptat si dobândește maturitatea doar la vârsta adultă. Părintele era deranjat de faptul că fetița îi strica lustra atunci când aceasta sărea sau poate pur și simplu era supărat din diverse motive cum ar fi o dispută cu un coleg la lucru etc. și nu putea rezona cu bucuria ei. Părintele nu îi valida bucuria nu pentru că îl deranja că aceasta era fericită ci din alte motive, însă ea a simțit că fericirea ei deranjează si s-a retras. Asta se întâmplă cu toate emoțiile noastre, nu doar cu bucuria, la fel este și cu furia, tristețea, frica, dacă acestea nu sunt exprimate, validate de către părinții noștri. Mai mult decât atât, dacă părintele reacționează intr-un mod negativ cum ar fi atunci când copilul este trist, îi spune să tacă și îl mai și lovește, atunci el va învața că a fi trist este un sentiment pe care nu trebuie sa îl simtă, deoarece va fi pedepsit și se va simți neiubit, neacceptat si atunci își va reprima sentimentul de tristețe. Partea si mai tristă este că nu va reprima doar tristețea ci si furia, bucuria, frica, toate emoțiile.
Am vrut sa fim copii buni, „să stăm locului” si să nu facem prostii și am reușit! Suntem copii buni care nu ne înfuriem, nu suntem triști dar nici bucuroși, suntem goi, goi pe interior!! Ne sperie fericirea pentru că a fi fericit înseamnă a ne expune cu toată fericirea si credem că vom deranja, că vom fi respinși, neiubiți, neacceptați, că nu meritam să fim fericiți pentru că am fost răi si nu i-am ascultat pe părinți. Atunci ca să nu fim copii răi vom incerca sa le facem pe plac, mai întâi părinților noștri apoi celorlalți oameni si uite așa nu mai știm cine suntem. Ne pierdem barometrul intern deoarece ne raportam mereu la părerile celorlalți. In sufletul nostru firav de copil credeam că dacă nu vom face pe plac părinților, ei ne vor abandona si așa ajungem sa renunțăm la noi înșine, la entuziasmul nostru, la pofta de a explora, de a creea, de a ne bucura.
Este important să conștientizăm aceste lucruri, nu ca să ne judecăm părinții sau pe noi înșine ci pentru a evolua și a putea da un nume acelui gol interior pe care îl resimțim adesea și nu știm cum să îl denumim. Acela poate fi bucurie, sau alt sentiment toate sunt valide, nu există emoții negative sau pozitive. Nu putem simți bucurie fară să fi simțit tristețe, furie etc. asa cum frumosul curcubeu nu apare fară ploaie!
