Cum ar putea mintea să ne oprească atunci când inima ne spune să trăim acea experiență, să realizam acele visuri, să facem ceea ce ne dorim cu adevărat etc.?
Mă gândesc la copiii noștri, nepoții noștri care sunt plini de energie, creativitate și își doresc să exploreze lumea înconjurătoare. Nu am văzut până acum un copil sănătos care să nu aibă acea dorință de aventură. Văd un copac, vor să se urce în el, văd bomboane, înghețată până nu i-ai cumpărat nu te lasă în pace. Copiii sunt buni când vine vorba de persuasiune, îți spun ca un disc stricat ceea ce vor. Ei au o sete de cunoaștere, o dorință aprinsă de a trăi, de a explora, de a face tot ce le trece prin minte. Dar ce se întâmplă atunci când părinții, doamna de la grădiniță, apoi învățătoarea, anturajul ne taie aripile?! Ce se întâmplă atunci când oamenii din jurul nostru sau părinții noștri nu doresc ceea ce dorim noi, când nu au încredere in alegerile noastre, când nu ne mai lasă să exploram viața așa cum o făceam odată. Încep să ne spună „nu mai visa la cai verzi pe pereți pentru că viața este grea, nu ai timp de prostii”. Ajungem în ipostaza copilului din povestea „Hainele cele noi ale împăratului” de H.C. Anderson. Împăratul a fost păcălit de niște escroci care i-au promis o haina noua foarte scumpă cu care să” spargă gura târgului” cum s-ar spune la noi. Însă nu i-au dat nimic ci doar l-au făcut să creadă că l-au îmbrăcat cu ceva foarte scump dar împăratul era gol. Copilul care l-a văzut pe împărat, umblând gol pe stradă, striga râzând : „împăratul este gol” iar adulții încruntați îi răspundeau: „ Nu poți să fi așa îndrăznet, costumul împăratului este minunat, tu esti prostuț și nu poți să vezi asta.” Copilul este uimit, lumea sa se destramă: „cum pot eu să am încredere în sentimentele mele? Mă vor doar dacă nu pot să vad! Am nevoie de iubirea lor mai mult decât de adevăr. Este greu sa înghit gălușca dar ce sa fac, asta este lecția mea de adaptare!”
Ce face copilul/adolescentul atunci când părintele vrea sa îi îndeplinească propriile visuri, poate voia să devină inginer, poate medic, poate dansator si atunci părintele face presiuni pe adolescent să studieze ingineria când el visa sa fie doctor de mic. Ce facem atunci când vrem sa ne căsătorim cu o persoana care aparține altei religii iar părinții noștri nu o acceptă? Sau pur si simplu avem alte visuri, vrem sa trăim altfel dar oamenii din jurul nostru vor altceva pentru noi.
Unii dintre noi la fel ca și copilul din poveste datorită nevoii de a fi iubiți și acceptați renunțăm la noi înșine, încercând să facem pe plac celorlalți. În timp, ajungem să ne identificam cu ce gândesc ceilalți atat de mult încât la un moment dat nu mai știm cine suntem, care sunt visurile noastre, ce dorim, cum sa trăim din inimă. Ascundem adevărul din inima noastră doar ca ei să nu fie demascați și să se simtă idioți, înșelați si să tolereze dezamăgirea că împăratul lor a fost înșelat, sau continuăm să strigăm „împăratul este gol” ? Dar totuși cum am putea să strigăm „împăratul este gol” când toți ceilalți cred altceva. Dacă le dăm dreptate lor, ne trădam pe noi înșine dacă continuăm să strigăm, atunci îi trădăm pe ei.
Consider că omul sănătos are încredere în el însuși, în ceea ce simte, în ceea ce percepe, mai mult decât în concepții si prejudecați sau păreri preluate din mediul exterior.
Fie să avem curajul să strigăm “împăratul este gol!” în ciuda părerilor celorlalți oameni!
Fie să ne trăim viața după cum simțim!
Bibliografie: Fritz Perls Autobiografia- “Dentro y Fuera del Tarro de la Basura”.
